Administrarea antiparazitarelor externe – sfaturi de protectie personala.

Costum de protectie
Distribuie pe:

Iată câteva reguli ce trebuie respectate pentru protecția personală și a celor din jurul nostru la administrarea antiparazitarelor externe pentru câini sau pisici.

  1. Indiferent de forma de prezentare a antiparazitarului, nu mancați, nu beți și nu fumați în timpul administrării acestuia, deoarece puteți ingera substanța antiparazitară ajunsă în mod involuntar pe degete, sau puteți atinge cu mana cu care faceți aplicarea pielea feței, buzele sau alte zone cu sensibilitate ridicată. Cantitatea de substanță activă ce poate ajunge pe mâini nu este neaparat mare, dar poate declanșa reacții alergice locale sau generale, în functie de sensibilitatea organismului dumneavoastră. În cazul în care știți că aveți o piele sensibilă, vă recomandăm chiar folosirea unor mănuși pentru protecție. Și, în plus, de ce să ne expunem unor substanțe toxice, chiar în cantități foarte mici, fără rost?
  2. După aplicare/administrare, spalați-vă bine pe mâini. Astfel, veți evita neplăcerile descrise mai sus, dar și producerea acelorași neplăceri celor din jurul vostru, cu care interacționați.
  3. În cazul în care aplicați antiparazitare sub formă de spray, folosiți întotdeauna mănuși pentru dispersarea substanței pe blana animalului. Aplicați spray-urile antiparazitare în aer liber sau în încăperi bine aerisite.
  4. Atunci când folosim antiparazitare sub formă de pipete, spray sau zgărzi, este recomandat să evităm contactul indelungat cu blana animalului de companie – spre exemplu, trebuie evitat dormitul în pat cu animalul. În acest sens o atenție sporită trebuie avută în vedere în cazul copiilor care vin în contact direct prelungit cu animale tratate cu astfel de antiparazitare.
  5. Nu lăsați ambalajele și recipientele antiparazitarelor la îndemâna și vederea copiilor sau în locuri în care animalul dumneavoastră de companie poate avea acces. Ingestia substanțelor antiparazitare poate cauza probleme majore de sănătate sau chiar deces.
  6. În cazul în care folosiți zgarda antiparazitară, excesul de lungime al zgărzii rezultat după ajustarea prin tăiere, trebuie aruncat pentru a nu rămâne la îndemâna copiilor sau în locuri în care animalul dumneavoastră poate avea acces.
  7. Atunci când aruncați cutiile, recipientele sau resturile de zgardă antiparazitară, asigurați-vă că acestea nu vor ajunge în canalizări sau în apele lacurilor. Substanțele antiparazitare folosite la câini și pisici au efecte negative asupra animalelor și microorganismelor acvatice.
  8. Deoarece fiecare antiparazitar poate avea particularitati în ceea ce privește administrarea și recomandările referitoare la siguranța adminstrării, citirea prospectului înainte de utilizare este o regulă ce trebuie obligatoriu respectată.

Toate aceste reguli nu trebuie să ne ducă la concluzia că ar fi mai bine să nu folosim antiparazitare pentru animalele noastre de companie, deoarece trebuie să ținem cont de raportul între beneficiile și riscurile folosirii lor. În cazul infestării animalelor cu paraziți externi, cum ar fi căpușele și puricii (pentru a ne limita la cei mai întâlniți), aceștia pot transmite cu ușurință boli grave animalelor de companie dar și oamenilor (inclusiv boala Lyme), un risc cu mult mai mare decât acela pe care îl presupune utilizarea corectă a antiparazitarelor externe.


Distribuie pe:
ianuarie 14th, 2016 de